Resurse creative pentru a facilita comunitățile locale

2020-1-HU01-KA227-ADU-094070

 

Cuprins

.

Idea de bază și contextul proiectului Cre-Com este distanța socială cauzată de pandemia izbucnită la începutul anului 2020 și seria de măsuri restrictive introduse în urma acestuia.

Datorită acestei situații, profesioniștii și instituțiile, care organizează activități de învățare informală pentru adulți și-au oprit brusc întreaga activitate, pentru o perioadă nedeterminată de timp. După o perioadă scurtă de destindere, apariția celui de al doilea val al epidemiei, a arătat clar că aceste organizații nu vor putea să revină la activitățile lor inițiale pentru o lungă perioadă de timp.

În timp ce, în sistemul educațional formal profesorii s-au adaptat rapid la noua situație și s-au mutat în spații virtuale, folosind mijloace educaționale digitale, această schimbare a fost mult mai dificilă pentru sectorul din educația adulților. Bineînțeles că există și excepții, ca de ex. în cazul cursurilor de limbi străine, unde tranziția a avut loc destul de rapid. Dar programele de învățare informală, programele comunitare, a căror esență este cooperarea, interacțiunea și experiența comună a activităților, nu pot fi regăsite în ofertă nici până în prezent.

.

Cauzele acestor lipsuri sunt multiple, iar conform sondajului nostru, acestea nu se datorează absenței competențelor sau instrumentelor digitale, ci dificultății de transpunere a activităților în spațiul virtual.

Toate acestea constituie o problemă nu numai pentru că acești adulți nu își pot dezvolta cunoștințele, ci și pentru că aceste activități sunt organizate nu numai cu scopuri de învățare, ci și pentru asigurarea bunăstării generale a comunității respective și pentru susținerea diferitelor grupuri sociale. Exemple de astfel de programe sunt cluburile de gătit, unde pe lângă însușirea cunoștințelor de a pregăti mese sănătoase cu tehnici moderne, aceste evenimente întăresc sentimentul de apartenență la un grup social.

Cu toate acestea, în situația actuală, odată cu dispariția acestor programe comunitare, s-a creat un hiat, care înrăutățește foarte mult starea de spirit a comunităților.

Programele educaționale nonformale sunt implementate în contexte diferite în diferite țări. În timp ce în multe țări, acestea sunt responsabilitatea autorităților locale sau a insituților subordonate acestora, există regiuni din UE în care programele comunitare sunt organizate de ONG-uri sau chiar de comunitatea locală. Cu toate acestea, indiferent de modul de implementare, în toate cazurile, în spatele acestor programe se află organizații, iar programele sunt implementate de formatori/organizatori de programe, care asigură suport profesional acestor programe.

Proiectul nostru se adresează acestor organizații, formatori și organizatori de programe. În cadrul proiectului dezvoltăm un curs de formare modular online și o metodologie privind organizarea și dezvoltarea de programe comunitare.

.


Sprijinul acordat de Comisia Europeană pentru elaborarea acestei publicații nu constituie o aprobare a conținutului, care reflectă doar opiniile autorilor, iar Comisia nu poate fi trasă la răspundere pentru orice utilizare a informațiilor conținute în aceasta.